ROSTIRI SPRE FOLOS

Despre libertatea duhului

Părinte, ce socotiţi important să ne spuneţi despre libertate? – În marea Sa dragoste, Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa, deci posesor al tuturor trăsăturilor Persoanei, între care şi libertatea absolută. Trebuie subliniat însă faptul că vorbim aici de libertatea absolută a omului în sfera moralităţii – mai concret, a libertăţii de opţiune între bine şi rău. Dacă discutăm despre libertatea ontologică, aceasta îi este inaccesibilă prin propriile puteri, pentru că omul nu are determinare de sine. Fiind făptură creată, nu se poate spune despre om ceea ce se poate spune despre Dumnezeu, că esenţa sa conţine în sine şi existenţa, sau că nu poate fi gândit ca neexistând.

continuare »

Despre întemeierea în Dumnezeu și cunoașterea Lui

Tot ceea ce priveşte strădania omului de a „umbla în căile Domnului“ se vădeşte a fi în egală măsură nebunie, sminteală, pariu, deci risc covârşitor. Iar faptul acesta nu ţine doar de angajamentul monahal al vieţii creştine, ci de orice altă ipostază pe care este dispus să şi-o asume cel ce însetează după cunoaşterea şi trăirea harului Dumnezeului viu şi adevărat. Un asemenea om va fi nevoit să constate că are în fiecare clipă absolut totul de pierdut şi nici o garanţie că va câştiga ceva, că este chemat să facă, în consecinţă, o abisală echilibristică deasupra unui „hău“ fiinţial care îl primejduieşte la tot pasul.

continuare »

Despre impasurile și perspectivele Parohiei ortodoxe

Într-adevăr, este inevitabil să constatăm cât de mult şi cât de grav se alterează duhul autentic creştin la nivelul comunităţilor parohiale în care trăim. Ele riscă să devină un soi de enclave existente într-o anumită suficienţă de sine şi într-un ermetism aproape dezarmant pentru tot omul care încearcă să intre într-un contact nemijlocit cu mădularele unei parohii. Asistăm la un fenomen omniprezent de sectarizare a parohiei. Am ajuns să nu ne mai cunoaştem unii cu alţii, cei care frecventăm aceeaşi biserică, să nu ştim măcar cum ne cheamă, să nu fim familiarizaţi unii cu problemele celorlalţi, să nu ne rugăm pentru aceste probleme.

continuare »

Despre tragedia familiei contemporane

Situaţia generală de astăzi îi obligă pe mulţi tineri căsătoriţi să constate cu îngrijorare că nu mai găsesc timp fizic nici pentru o comunicare autentică între ei, nici pentru educarea copiilor lor. Omul contemporan se lasă sufocat de goana după profit financiar rapid şi cu orice preţ, una dintre consecinţe fiind lungirea programului de lucru la serviciu pînă la a nu mai rămâne vreme aproape deloc pentru viaţa reală de familie. Devine astfel tot mai greu să acorzi atenţia cuvenită copiilor tăi, în condiţiile în care pleci extrem de devreme spre locul de muncă şi revii la o oră foarte târzie în căminul familial, epuizat din toate punctele de vedere.

continuare »

Despre inconstanțele monahismului contemporan: îngrijirea bolnavilor

Socotesc prilejul acestei întâlniri cum nu se poate mai nimerit pentru a aduce mărturia nefericitei experienţe personale a întâlnirii cu destule cazuri de călugări confruntaţi cu o problemă care cunoaşte scenarii extrem de asemănătoare: din momentul în care sunt diagnosticaţi cu vreo boală care necesită nu atât îngrijire medicală complexă, cât cheltuieli financiare relativ consistente, sau ale cărei simptome îl fac pe suferind definitiv indisponibil pentru eforturi fizice semnificative, el este îndrumat cu promptitudine de către conducerea mănăstirii sale să aleagă calea unui exil nedeterminat, de-a lungul căruia să găsească pe propriile speze diverse soluţii de a-şi gestiona problemele de sănătate, astfel încât efortul şi mai ales bugetul mănăstirii să nu fie angajate câtuşi de puţin.

continuare »

Despre Mănăstirea Bran și oamenii săi

După săptămâni de ploi şi vreme posomorâtă, într-o sâmbătă dimineaţă, când soarele pierdut până atunci în norii grei începea să strălucească, am pornit cu încredere spre Bran. Mănăstirea de acolo, fiinţând de doar opt ani, ne aştepta cuminte pe un tăpşan verde, înconjurată de versanţi ca de nişte metereze care o apărau protector. Eram la 1.000 de metri altitudine. În spate munte, în faţă munte, pe laturi piscuri înalte: Bucegi, Piatra Craiului, Postăvaru, Măgura Codlei, Leaota. Înainte de a bea o cană cu lapte cald, am stat de vorbă cu părintele Policarp, duhovnicul micii obşti de maici de la Bran-Şimon.

continuare »